Cea de a patra expoziție a fost găzduită de Art+Design, o librărie, galerie și hub cultural, în cadrul programului curatorial „Librărie – galerie – artotecă”, co-finanțat de AFCN, Centrul Cultural German Iași și Institutul Goethe. Parteneri Media: Wink, Radio România Cultural, RFI, Ziarul de Iași, și Modernism.ro
Tema expoziției gravitează în jurul clădirilor turn construite în perioada 1965-1989 la Iași pentru a adăposti birouri, hoteluri sau chiar locuințe. Multe dintre aceste clădiri au îmbătrânit demn, dar chiar și așa astăzi sunt vizate de dezvoltări imobiliare agresive care le pun în pericol înfățișarea și chiar existența. Adevărate arhive ale vieții și memoriei urbane recente, aceste clădiri neclasate, aparținând unor arhitecți de seamă precum Nicolae Porumbescu (Academia Română 1982) sau Gheorghe Tănase (Casa Modei 1970) merită aduse în prim plan pentru a putea fi discutate în contextul actual.





